Afectează 1% din populația globală, este o tulburare psihică de care nu scapi odată ce ai primit diagnosticul și este foarte greu de tratat. Schizofrenia – despre ea discutăm astăzi – are nevoie de tratamente prescrise de psihiatru, de monitorizare, de medicație și terapie prin discuții, dar și de un plan de intervenție personalizat de fiecare dată.
Recunoașterea primelor simptome și a evoluției sale, precum și diagnosticarea încă din fazele precoce, până să se ajungă la manifestări cronice și acute, vor fi atuuri reale care vor ajuta la gestionarea mult mai eficientă a bolii.
Schizofrenia nu este un termen modern sau o tulburare psihică majoră de dată recentă. Pe la 1911, un psihiatru elvețian, Eugen Bleuler, demonstra că boala mintală nu duce mereu la demență și nu apare doar la tineri.
El a venit cu termenul de schizofrenie, termen corespunzător fragmentării sau scindării funcțiilor psihice, cu definirea simptomelor principale ale bolii prin cei 4 A: ambivalență, autism, asociații slabe (afectarea gândirii) și afect aplatizat (tulburare emoțională gravă).
Kurt Schneider, la aproape 20 de ani distanță, stabilea „simptomele de rangul întâi” (delir permanent, halucinații auditive, comentarii, voci care dialoghează). În a doua jumătate a secolului al XX-lea erau puse pe piață și primele medicamente antipsihotice, cu mutarea accentului pe reintegrarea socială.
Schizofrenia. Definiție și subtipuri
Prin definiție, schizofrenia este o tulburare psihică cronică, cu o complexitate aparte, afectând modul de gândire al unei persoane, percepția realității și modul în care aceasta simte. Discutăm despre o afecțiune mintală încadrată în categoria tulburărilor psihotice, o tulburare neurocognitivă ereditară, însoțită de episoade de psihoză și pierderea parțială sau completă a contactului cu realitatea. De la halucinații și delir la gândire dezorganizată, toate reprezintă simptome centrale ale psihozei asociate schizofreniei.
Vârsta tipică de debut pentru schizofrenie este undeva în intervalul 20-30+ de ani, dar primele semne sunt clare încă de la pubertate. În cazuri rare, simptomatologia poate să se manifeste și sub 12 ani sau după 40 de ani. Vârsta medie de debut este la finalul adolescenței și la 20+ ani (21-25 de ani) pentru bărbați, respectiv spre 30 de ani (25-30 de ani) și după 30 de ani pentru femei.
La debutul înainte de vârsta de 13 ani, schizofrenia poate fi încadrată ca fiind cu debut precoce sau schizofrenie cu debut în copilărie. Este mai greu de diagnosticat corect pentru că medicul psihiatru trebuie să poată face diferența clară între jocul imaginativ benign și delir sau halucinații.
Conform literaturii de specialitate, vârsta cea mai mică de debut a simptomatologiei schizofreniei a fost de 3 ani.
Debutul tardiv al schizofreniei, mai târziu în viață, se va manifesta la 40 și chiar 60+ ani. După 60 de ani deja este în discuție o psihoză de tip schizofrenic cu debut foarte tardiv. Vârsta de debut influențează prognosticul: un prognostic mai slab apare la debutul precoce, unde adaptarea premorbidă este slabă, cu un deficit cognitiv mai mare și o probabilitate mai mare de a avea rude cu schizofrenie.
Deși DSM-5-TR nu mai clasifică schizofrenia în subtipuri, concentrându-se pe simptome specifice pentru a diagnostica boala, subtipurile clasice (DSM-IV) sunt utile pentru înțelegerea prezentărilor clinice și pentru o diagnosticare mai precisă.
Un prim subtip de schizofrenie este cea paranoidă, având de altfel și cea mai mare răspândire. Pacienții au suspiciune nerezonabilă și simptome pozitive, halucinații și voci auzite peste tot.
Este implicat un delir (de natură persecutorie); simptomele comune ale schizofreniei, precum comportamentul și tiparele de vorbire dezorganizate, nu vor fi prezente la cei care suferă de schizofrenie paranoidă.
Se recunoaște mai ușor prin suspiciune anormală la persoana bolnavă și convingeri puternice legate de conspirații sau persecuție.
Schizofrenia dezorganizată (hebefrenică) are ca principal simptom și manifestare clinică gândirea dezorganizată, asociațiile libere, tangențialitatea sau tulburările de vorbire. Anomaliile comportamentale, mișcările bizare sau lipsite de scop fac aproape imposibile interacțiunile sociale normale. Răspunsurile emoționale sunt adesea incongruente, cu râs nepotrivit în situații serioase.
Se recunoaște imediat prin prezența vorbirii incoerente, a comportamentului haotic fără scop clar, a unui afect plat sau incompatibil cu situația în care se află pacientul.
Schizofrenia catatonică este deja la un alt nivel ca manifestări clinice. Pacienții se mișcă mult prea mult, sunt excesiv de activi, dar pot fi și cazuri cu mișcare mai puțină. Și dacă nu există mișcare, persoana va sta nemișcată și nu se va mișca din loc orice ar fi, rămânând rigidă și staționară minute sau ore bune.
La mișcările excesive scopul nu există: pacientul va repeta ce spun alții mereu, iar și iar, și va imita mișcările oamenilor din jur. S-au observat grimase sau contorsiuni ale corpului, legănat, fluturarea mâinilor sau roaderea unghiilor. De obicei, identificarea vizuală este cea mai simplă pentru acest subtip de schizofrenie.
Schizofrenia nediferențiată este mai degrabă un subtip care combină simptome caracteristice celorlalte subtipuri, dar în care există simptome psihotice.
Schizofrenia reziduală nu implică simptomele mai grave ale schizofreniei; nu există halucinații, vorbire dezorganizată sau comportamente catatonice. Vor fi însă observate cel puțin două simptome minore: credințe ciudate, dificultăți de concentrare, retragere din societate și vorbit mai puțin.
Se atenuează episodul acut de psihoză și rămân simptomele negative discrete la acest subtip.
Aceste subtipuri nu erau utile clinicienilor pentru că simptomele pacienților se schimbau adesea de la un subtip la altul și prezentau simptome suprapuse, ceea ce a estompat distincțiile dintre cele cinci subtipuri și le-a scăzut validitatea.
Abordările din psihiatria modernă sunt mai degrabă de spectru dimensional; nu se mai folosesc astăzi aceste subtipuri, fiind înlocuite cu ideea că există un spectru care reflectă grade variate de funcționare.
Simptome tipice ale schizofreniei, cauze și diagnosticare corectă
Din perspectiva simptomatologiei schizofreniei, avem trei categorii de simptome tipice: pozitive, negative, cognitive. Cele pozitive includ delir și halucinații, mai ales auditive, gândire și vorbire dezorganizată în general. Simptomele negative includ pierderea unor funcții normale, aplatizare afectivă, retragere și izolare socială, lipsă de motivație, vorbire redusă.
Simptomele cognitive sunt cele evidente: probleme de atenție, memorie care nu mai funcționează normal, funcții executive alterate.
La copii, simptomele predominante ale schizofreniei sunt halucinațiile auditive; la adolescenți, delirul este mai rar, dar halucinațiile vizuale fac parte din tabloul clinic. La adulții vârstnici este vorba deja despre deliruri proeminente, de tip persecutor, cu simptome negative mai puțin severe dacă ne gândim la schizofrenia cu debut precoce.
Nu se cunosc cauzele exacte ale declanșării afecțiunii psihice, dar studiile moderne au demonstrat existența a trei factori importanți: genetici, legați de neurodezvoltare și de mediu.
Vulnerabilitatea genetică și factorii de mediu sunt poate cei mai importanți. Dacă un părinte, o soră sau un frate are schizofrenie, riscul de a avea aceeași boală în timpul vieții este de 10%. Când ambii părinți sunt afectați, riscul este de 40%.
Complicațiile obstetrice, infecțiile sau nașterea iarna ori primăvara, migrația, viața în mediul urban, adversitatea în copilărie, consumul de stupefiante – toate ar putea influența apariția simptomatologiei asociate schizofreniei.
Timp de mai bine de 30 de ani, schizofrenia a fost privită ca o tulburare de neurodezvoltare, influențând conectivitatea în circuitele neuronale în perioadele vulnerabile de dezvoltare. Diferențele în structura creierului și leziunile cerebrale pot duce la schizofrenie, la fel și neuroinflamația.
Diagnosticarea schizofreniei este un proces complex, coordonat și supravegheat de un psihiatru cu experiență. Pentru început se exclud cauzele medicale – de obicei probleme tiroidiene, efecte secundare ale medicamentelor, infecții. Se recomandă adesea teste imagistice (CT, RMN), analize de sânge, de urină, de lichid cefalorahidian, teste ale activității cerebrale (EEG) pentru a exclude alte afecțiuni.
Diagnosticul se va pune de fiecare dată pe baza interviurilor, a observației, dar și după evaluarea medicală și analiza istoricului medical. Se urmărește depistarea a două sau mai multe simptome caracteristice timp de cel puțin o lună și semne ale afectării muncii, relațiilor interpersonale, îngrijirii.
Foarte importantă este evaluarea antecedentelor familiale. Testele standardizate aplicate pot evalua doar funcția cognitivă, starea emoțională și simptomele specifice.
De ce este important tratamentul schizofreniei încă de la debutul simptomelor și variante moderne de tratament
Schizofrenia nu e o răceală. Ea are nevoie de tratament continuu, de monitorizare, supraveghere, de ajustarea dozelor, pentru că riscurile sunt semnificative pentru pacient și pentru cei din jurul lui.
Riscul de recădere, spitalizare și dizabilitate pe termen lung crește când nu se respectă tratamentul și nu există monitorizare strictă din partea familiei și a medicului psihiatru. Atenție și la simptomele reziduale (deficit cognitiv și simptome negative), care rămân după tratamentul acut și care trebuie gestionate și monitorizate cu strictețe.
Tratamentul pentru schizofrenie include medicamente antipsihotice, însă medicația nu e suficientă, fiind nevoie adesea de terapie psihosocială și sprijin continuu, de psihoeducație, psihoterapie individuală. Medicul psihiatru, psihoterapeutul va colabora cu psihologul pentru realizarea unui plan personalizat în funcție de simptomatologia pacienților.
Cobenfy (xanomelină-trospiu) este primul antipsihotic non-dopaminergic, asta după 70 de ani în care toate antipsihoticele au acționat exclusiv pe receptorii dopaminergici D2. Din septembrie 2024 s-au aprobat xanomelina și clorura de trospiu (Cobenfy) capsule, care vizează receptorii colinergici în loc de receptorii dopaminergici tradiționali.
Practic, medicamentele noi acționează asupra sistemului muscarinic, cu rol cheie în modul în care creierul comunică – xanomelina activează receptorii muscarinici M1 și M4 din creier. Noua abordare nu este însă una cu rezultate eficiente pentru pacienții cu schizofrenie rezistentă.
Terapiile digitale prescriptibile ar putea funcționa și ele.
E nevoie de cât mai multe tipuri de tratamente pentru schizofrenie și e bine că există și astfel de abordări. Tratamentele actuale vizează simptomele pozitive, dar funcția cognitivă și simptomele negative sunt mereu pe plan secund.
La MedLife, pacientul cu schizofrenie poate avea la dispoziție oricând consultații de psihiatrie în regim ambulatoriu pentru stabilirea diagnosticului, eliberarea rețetelor sau ajustarea tratamentului cronic. Echipele de medici psihiatri, psihologi clinicieni și psihoterapeuți vor evalua pacienții cu schizofrenie și vor stabili rapid abordările necesare pentru ameliorarea simptomatologiei.
La nevoie, medicii recomandă investigații paraclinice ulterioare și studii de imagistică cerebrală avansată (CT/RMN), toate realizate în cadrul clinicilor, hyperclinicilor și spitalelor MedLife.
MindCare, clinică de excelență în psihiatrie și psihoterapie din rețeaua MedLife, are experiență în gestionarea cazurilor complexe ce solicită intervenția unei echipe multidisciplinare.
Medicul psihiatru din rețeaua MedLife are sprijinul psihologului, al psihoterapeutului și al laboratorului de testare psihologică, folosind ascultarea activă, abordarea empatică și coroborând diagnosticul medical cu rezultatele diagnozei psihologice standardizate pentru a depista strategii terapeutice personalizate, adaptate pacienților și simptomelor prezentate.
Programările rapide la consultații, alături de timpii de așteptare reduși considerabil față de sistemul public, vor fi avantaje clare pentru pacienții cu afecțiuni psihice care au nevoie de tratamente rapide și de diagnosticare corectă.